Dualismul este ideea absurdă că noi avem suflet. Că dacă nu am avea suflet, nu am avea conștiință de sine. Și nu am fi în stare să spunem că de fapt nu avem suflet.

Dar sufletul nu este material. Și materia nu este sufletească. Deci, este absurd, fiindcă sufletescul nu interacționează cu materia. Și materia nu poate fi legată cauzal de suflet. De imaterial.

Nu se poate sau nu putem noi explica. Ceea ce este cam același lucru. Dacă nu se poate explica științific, nu se poate. Deci căutăm o explicație științifică. Fiindcă trebuie să se poată, fiindcă știința poate orice. E demonstrat științific că știința poate orice.

Nimeni nu mai dă doi bani astăzi pe dualism. În afară de cei care dau trei bani. Nu mai este la modă. Deși unii preferă să fie retro. E pe cale de dispariție. Deși încă are adepți.

Neadepții însă consideră că dualismul nu merită doi bani. Și nu este la modă. Și că trebuie să dispară. Ideea absurdă că am avea suflet.

La modă este să crezi că neuronii trag cu electroni între ei și astea sunt gândurile noastre. Și moda asta face mai mult de doi bani. Face bani grei. Fonduri masive sunt investite aici. Și pentru banii ăștia merită să fi la modă. Nu strică. Mai scrii un articol, mai pornești un program de cercetare, mai subjugi un mic doctorand pe lângă tine. O măslină, un bischit.

Că doar așa e în știință. E lege. Ce nu e lege, trebuie să moară. Ce nu moare, nu există. Sau există dar nu moare. Neuronii își fac jocul. Codul genetic aruncă zaruri și eu beau cafea sau ceai în funcție de undele beta care îmi traversează scalpul dintr-un colț într-altul.

NU EU INTRU PE UȘĂ! Ci neuronii aruncă cu electroni de la unul la altul, de la cei de sus la cei locomotori, și mușchii îmi mișcă oasele și oasele mișcă mușchii cu oase cu tot, cu brațe și scalp, și în scalp mulțime de neuroni care dansează și mă împing să intru pe ușă.

Nu o femeie plânge lângă o cutie de lemn cu corpul unui copil de 7 ani, ci niște neuroni crează o așa stare că glandele lacrimare secretă o substanță în ochiii care au evoluat accidental din niște celule fotosensibile la capătul unui șir de celule nervoase, în niște crăpături în cutia de os a sufletului nostru. Rece ca pământul care o să acopere carnea copilului din cutia de lemn acoperită de pământ, și o să-l dea pradă viermilor ghidați de un mic număr de neuroni spre consumarea cărnii și a sufletelor închise în cutii de os.

E simplă știință. Și știința va învinge. Rațiunea va învinge. Religiile vor dispărea până în 2038. Nimeni nu mai dă bani pentru dualism. Nimeni nu mai dă bani pentru suflet. Sufletul nu valorează doi bani. Cu sau fără scutire de impozit.

Există un singur dualism. Stat și noi. Public și privat. Ce e privat trebuie închis într-o cutie de lemn și îngropat. Ce e mamă în lacrimi, trebuie închisă într-o cutie de os și împinsă în groapă peste copilul ei. Oricum Evul Mediu s-a dus demult. Nu mai plânge nimeni pentru copii. Copiii nu au suflet. Au drepturi.

Așa cum, absolut întâmplător, păsările au învățat să își facă cuiburi, care de care mai complicate și mai agățate de pereții peșterilor, așa și ochiul, pur și simplu la întâmplare, s-a făcut acolo unde nu era, fără rost și fără sens, până a început să aibă sens și rost. Și funcție.

Funcție pe care nu putea să o aibă în lipsa unei minime conștiințe de sine, awareness, măcar față de mediul înconjurător. Cum o gâză știe încotro și pentru ce, de ce să se ferească și către ce să se îndrepte. Nu este de ajuns ca lumina să intre în ochi și să genereze impulsuri nervoase. Mai este necesar ca acestea să fie interpretate.

Da, interpretate. Un programator va scrie, cu capul și inteligența lui, mii și mii de linii de cod, în limbaje de programare înalte, pentru a putea deosebi și recunoaște obiectele văzute de o cameră video. Și va știe să scrie acest cod pentru recunoașterea obiectelor fiindcă la rândul lui a fost în stare să recunoască obiecte, ca să nu vorbim de capacitatea de a programa o mașină.

Dar primul organism capabil de a recunoaște obiecte, de a înainta spre ele sau a se feri de ele, cum de a putut face asta? De unde a apărut această funcție, această funcționalitate, această capabilitate?

O piatră dacă pică de la o înalțime, o face în virtutea unei proprietăți intrinseci, masa, și a unei proprietăți de relație, greutatea. Dar nu are capacitatea de a cădea. Piatra nu face ceva. Nici apa când curge. Nici vântul când suflă. Totul este flux de energie, conservare a energiei și transformare spre potențial minim. Entropia crește, universul va muri într-o zi. Moartea termică.

Universul nu face nimic. Într-o inerție dată de mișcarea particulelor elementare, totul este în permanentă mișcare. Mișcare, dar nu funcție.

Viața nu este doar mișcare. Este funcție. Funcția de hrănire. Funcția de reproducere. Cel puțin două componente ale unui sistem au asemenea proprietăți, și interacționează între ele, că sistemul se menține viu. Dar sistemele vii au mai mult de două componente. Au sute, mii. Și fiecare componentă are zeci, sute, mii de proprietăți astfel relaționate ca să mențină întreg sistemul viu și funcțional.

Asemenea unui calculator, cu zeci de componente, fiecare cu arhitectura și funcțiile proprii. Strat peste strat, funcție peste funcție. Imposibil de înțeles și de cuprins cu mintea pentru majoritatea dintre noi. Deși ne folosim zilnic de calculatoare.

Deși trăim clipă de clipă, respirăm, ne bate inima, privim, și ni se pare lucrurile sunt aparent simple. Că da, puteau să se nască și să se formeze la întâmplare, din nisip și apă.

Oamenii de știință, faimoșii oameni de știință, vor zice că prin mutații genetice și selecție naturală. Adică există un șir neîntrerupt de mutații genetice de la o formă inițială, dar încă necunoscută, de viață, până la om. Un șir de mutații genetice încă necunoscut. E ușor să pui în linie un pește, o șopârlă, un șoarece, un câine, o maimuță, un om, și să spui că peștele s-a făcut om, în milioane și milioane de ani. Dar e mai greu, dacă nu imposibil, să iei șirul de mii de gene din ADN-ul peștelui și să faci mutațiile genetice care îți dau șopârla, șoarecele, câinele, maimuța, omul. E prea complicat.

Dacă eu vă arăt două poze cu mine, una la Paris și alta la New York, nu o să credeți că am trecut Antlanticul înot, nu?

Evoluționismul este o poveste pentru cei ce vor să adoarmă lipsiți de griji în privința originilor și sensului existenței lor, dar și cu o oarecare satisfacție de sine. Satisfacția că între o naștere din nimic și o moarte fără sens, fac știință. Degeaba.

Sam Harris i-a luat recent un interviu unui alt ateu/secular/umanist care a publicat o carte. Un interviu interesant. Tipul este filosof, deci are o perspectivă mai nuanțată în ceea ce privește concepțiile sale. Iată două fragmente relevante:

Perhaps you should clarify the differences between atheism, secularism, and humanism.
The first is a metaphysical view about what the universe contains (about what exists), the second is a commitment to separation of religious organizations from state organizations, and the third is the ethical outlook of any reflective person who does not have any religious beliefs or commitments.

Adică, clar și la obiect, ateismul este o credință. O opinie. A belief, cum spune englezul. Nu lipsa unei credințe cum se umflă în pene toți internauții atei pe forumuri ca să își justifice superioritatea față de “religioși”.

Iar umanismul este o perspectivă etică. Adică un sistem de credințe despre ce este bine și ce este rău. Adică ori de câte ori un ateu face cea mai simplă afirmație despe X că este mai bine/bun decât Y, acel ateu emite o judecată de valoare etică din perspectiva sa ca ateu. Din punctul său de vedere, bazându-se pe ce crede el. Exclusiv pe ce crede.

De curând am avut o conversație cu cineva pe Twitter pe tema avortului. Un PhD în Computer Science care susținea avortul ca drept al femeii. Ca să îmi reproșeze la un moment dat că, în apărarea Papei și a vederilor lui, am adus argumente religioase. Vax 1! Fiindcă pe urmă vine vax 2, și mai și. Îi spun că toate judecățile etice se bazează pe credințe și sunt credințe, părți ale unui sistem de credințe. Ateu sau religios. Deci reproșul lui că am adus argumente religioase, este reproșul unei persoane care nu se înțelege. Care judecă, condamnă, își dă cu părerea și vrea să facă lumea mai bună, dar nu știe despre ce vorbește fiindcă nu știe ce vorbește.

Și ce îmi replică el? Că da, am dreptate. DAR, spune el, anumite lucruri trebuie să aibă mai multă greutate fiindcă se bazează pe dovezi empirice.

Deci, dacă avem o floare albastră și una roșie, care dintre ele este mai bună decât cealaltă? Mai bună în sens etic? Care este mai valoroasă? Care merită mai mult respect? Este granitul mai etic decât cuprul? Sau împrăștierea electronilor pe atomii de Radiu este mai morală decât împrăștierea proton-proton? Sau din ecuațiile lui Maxwell deducem cum nu e bine să ucizi? Sau să faci rău în general? Se vede binele la microscop sau între stelele cerului?

Cineva nu știe despre ce vorbește fiindcă nu știe ce spune. Dumnezeul ateilor este Popper cu al său principiu al falsificabilității. Un principiu pe care majoritatea ateilor nu îl înțeleg și probabil nici nu știu de unde vine. L-au primit și îl dau mai departe prin tradiție, conștiincioși și ascultători. Fără să gândească critic și fără să înțeleagă. Iau grebla din grajd și culeg flori.

Ce dovezi emipirice sunt necesare ca să spunem că da, este OK să decapităm un fetus în uterul unei femei în numele democrației și al drepturilor omului?

Da, dar vezi că dacă o fată de 14 ani este violată de tatăl ei beat, și rămâne însărcinată, atunci dacă tipa X de la resurse umane, în speranța unei promovări, s-a culcat cu șeful ei și a rămas însărcinată, este dreptul ei să scape de povară ca să poată să își urmeze visul de tânără femeie dinamică și independentă.

Lucrurile trebuie văzute în perspectivă. Punem violul la înaintare și justicăm orice astfel. Fetele violate de tații lor beți sunt scutul ETIC pentru sutele de milioane de copii decapitați. Și pentru consumul în masă de anticoncepționale avortive.

Fiindcă e OK. Așa trebuie crescuți copii să creadă și să știe.

Do you have any advice on how to raise children as humanists in a world where most people are religious?
Easy—make children conscious of their responsibilities to others, help them to be clear-eyed and to think, question, always ask for the evidence and arguments in support of any proposition—and explain how the legacy of mankind’s ignorant past survives in religious beliefs and practices, and what role these have in social life as a result of their historical embedding.

Întotdeauna să ceară dovezi și argumente în suportul oricărei afirmații. CE DOVEZI să oferi pentru afirmațiile de natură etică?! E ca și cum ai cere dovezi pentru faptul că cerul la răsărit este mai frumos decât cel de la amiază.

Dar copiilor trebuie să le explice că religiile sunt rele. Îndoctrinare umanistă. Îndemn la îndoctrinare umanistă. Copiii vor cere dovezi pentru astfel de afirmații?! Nu știu. Cel mai probabil că nu.

În trecut oamenii erau necunoscători și și-au format niște practici care au supraviețuit până acum în practicile religioase? De exemplu iubirea aproapelui? Sacrificiul de sine? Rugăciunea? Dragostea? Credința în viața de după moarte?!

Ce știm acum și nu știam atunci cu privire la viața de după moarte? Vreun articol, studiu ceva? Credeți că există? Nu, nu există. Dar există aroganța că dacă știm din ce sunt făcut stelele, știm că nu există viață după moarte. Superstiție. Adică un raționament care face o legătură cauzală între două lucruri complet separate cauzal.

Aceast tip de aroganță, foarte ușor, la Harris și la alții, și mai ales la puștimea de pe facebook, devine batjocură și flegmatism gregar, de ultima teapă, jos de tot. Scuipat și înmuiat degetul arătător, numa așa, că nu e altceva mai etic de făcut pe lumea asta. Și din când în când câte un citat în care ateii sunt morali fiindcă ei fac bine la toată lumea fără să le fie frică de cineva.

Morali. Credincioși. Iraționali. Într-un cuvânt, atei.

De ce sunt mai proști decât alții? Fiincă se cred mai deștepți. Cumva mai justificați în ceea ce cred decât alții care cred alte lucruri decât ei, la fel de justificat.