Ai ce îți trebuie pentru un startup?

Am fost aseară la BucharestHubb, la un eveniment dedicat acceleratoarelor de business (TechStars, SeedCamp, HackForward, și încă unul, parcă). Oricum.

La un moment dat, până să plec eu că s-a lungit până după 9, cineva a întrebat de SeedCamp ceva de genul: “Da cum treci de mini Seedcamp”, cum ajungi în finală. Întrebarea asta mi-a sunat în două feluri

1. Ca la un joc video, cum ajungi la nivelul 5, unde te bați cu soldații imperiali sau la “Danger!” cum îi spuneam noi acum 20 de ani.

2. Ca la școală, la examen, când îți tremurau picioarele la teza la Română.

Dragii mei, dacă aveți în voi complexul ăsta de inferioritate față de investitori, de audiență, față de oricine, nu-i a bună. NORMAL că nu veți fi în stare de un pitch care să spargă ușa, fiindcă veți fi foarte stresați de ce cuvinte folosiți, cum ziceți “Săru’ mâna!” și altele asemenea. NORMAL că primul potențial investitor care va deschide gura vă va dezamăgi, demoraliza, desumfla și umfla la loc așa cum vrea sau știe el. NORMAL că primul mentor întâlnit vă va întoarce ideea după urechea lui și nu a voastră și în niciun caz a pieței. Cei care se dau mentori și spun ce o să meargă și ce nu, ar trebui băgați la un fel de pușcărie a startupurilor. Un singur lucru spune dacă ceva merge sau nu. Dar imediat ajungem acolo.

Așadar, ideea mea este simplă, dar hai să vă dau un exemplu mai întâi. Niște foști colegi de-ai mei se hotărăsc să facă un startup. Primul dintre ei lucrează deja de câțiva ani ca un haiduc la un proiect opensource. Vară-Iarnă, zi și noapte, el trage la versiuni și îmbunătățiri. Al doilea, programator bun, serios, cuminte și liniștit. Al treilea urmează să se însoare. Programator bun și serios și el. Și ne întâlnim noi ca să discutăm despre ce și cum.

Vin doar primii doi, al treilea e în pregătiri de nuntă. După două ore de discutat ideea, le spun ce trebuie să facă înainte să înceapă să scrie cod. Să valideze cumva ideea, să contacteze potențiali clienți, bloggeri, etc. Nori negri se lasă asupra proiectului. DAAAR, după aceste două ore starea lor era așa: baiatul cu proiectul open-source fremăta de entuziasm, îi sclipeau ochii plini de nerăbdare, iar celălalt era total dezumflat.

Care credeți că are mai multă stofă pentru un startup? Să mai adaug că primul e puțin mai în vârstă decât al doilea și vorbește foarte bine Engleza?

Problema nu este cât și ce știi, ci cum te simți cu ceea ce știi. Într-un startup, entuziasmul este o virtute, trebuie să ai atât de mult încât să sfidezi patologicul. Să țâșnească entuziasmul în tine și numai când te uiți pe fereastră. E atât de mult de muncă și atât de greu că ai nevoie de multă forța interioară pentru a persevera și a nu renunța la fiecare cotitură.

Spuneam de validarea unei idei. De departe, singurul criteriu cu adevărat relevant este decizia clientului de a cumpăra sau nu. Atât. Dă o formă idei, implementează produsul la un nivel elementar, și încearcă să îl vinzi. Unii au vândut și o prezentare powerpoint. Noi ne lăudăm că suntem programatori mari și tari, ar trebui să putem face mai mult.