A-i spune, cu reproș chiar, unui om că are viața prea complicată, sau chiar că și-o complică singur aiurea, în comparație cu tine și viața ta, e ca și cum i-ai reproșa unui caleidoscop că are prea multe elemente și prea multe reflexii. Dacă mai e și spart pe interior, cu atât mai mult.

Unii oameni, mai ales cu multe pe cap și în amintiri, nu au de ales. Lumina bate în viața lor prin ochii lor, și zecile sau sutele de experiențe trecute și imediat viitoare, se lovesc între ele prin reflecție, se amestecă, se urcă una peste alta, trec pe deasupra și pe dedesubtul altora, fac dragoste și ură, se jenează de existența și goliciunea lor, de durerile pe care le poartă și pe continuă, se doresc afirmate, băgate în seamă, se vor uitate și lăsate să moară.

Greul vrea și cere simplitate. Simplitatea orbitoare a luminii albe, dacă e cu putință. O oglindă care să reflecte orice din jurul nostru în afară de fața și restul părților corpului nostru.