La vremuri de confuzie, adică atunci când circulă cele mai multe idei, cele mai potrivite sunt ideile filozofice, sau măcar cele care au aparența filosofiei, cel puțin prin ambiguitatea lor, dacă nu prin abstractitatea lor, fiindcă nu e clar pe cine supără și de ce, la vremuri de confuzie oamenii fiind cel mai ușor de supărat.

Nesiguranța, simptom al confuziei, accentuează convingerile cele mai vechi, acelea pe care ți le amintești cel mai bine, cel mai pregnant, cel mai dureros cel mai adesea, perioada când ai fost cel mai puțin iubit. Acum urăști pe cel care seamănă cel mai mult cu cel care te-a iubit cel mai puțin.

La vremuri de confuzie ești ca un nou născut care nu a fost întrebat dacă să se nască nou sau vechi. Și se decide ad hoc între vechi și nou, între trecut și viitor, se îmbracă rapid în cele mai potrivite haine pentru viitorul trecut sau pentru trecutul viitor, uită de prezent, de casa în care locuiește și iese să se afirme în luptă. Puțin îi pasă cine moare și cine e rănit, important este să fie eroul propriei povești, și apusul să îl surprindă călare. Să îl mire șaua de sub el, să fantazeze fără dubii că asta i-a fost menirea, pentru asta s-a născut vechi sau nou.

Nimeni nu se naște actual, actual devii prin efort, exercițiu de echilibru și înțelegere. Părinții, tatăl și mama ne nasc pentru viitor sau pentru trecut, să facem noi ce n-au apucat să facă ei, să le ducem viața mai departe, sau să facem noi ce nu au făcut ei, să le dăm noi timpul pierdut înapoi.

Adevărații copii îți sunt părinți, te învață ei ce nu ai îndrăznit să înveți până când ai dat prima oară ochii cu ei, prima privire, mereu aceași și mereu nouă. Ochii se nasc la o mărime constantă în viață, crește craniul, cresc oasele și mușchii, dar ochii rămân la fel, copiii au ochii mari doar aparent, dar nu întâmplator și nesemnificativ.

Înveți să le fii trecut și viitor, nou și vechi, să îi înveți și să le amintești, să îi înveți curajul și precauția, pasul înainte și resemnarea, dezamăgirea și speranța, concepte abstracte în care libertatea e la ea acasă. Libertatea e cea mai liberă între limitele conceptuale cele mai largi.

Oamenii care văd discriminare și oprimare în cele mai mici detalii, aspecte, afirmații, sunt cei mai puțin iubiți și cel mai puțin capabili să iubească.