A critica plebea, prostimea, masele needucate, că nu gândesc, că nu sunt raționali, că au tot felul de credințe, superstiții, religiozități și tipice, practici și tabuuri, tipare de comportament neadecvate anului curent, ne-la-modă, adică nemoderne, dovedește o incapacitate de abstractizare.

Prostie, adică. Un om înțelept știe că trebuie să generalizeze și poate și o face, trei criterii cuprinzătoare. Inteligența nu e înțelepciune. Originea e aceeași, intelligere. A citi în.
În viață, însă, avem diferența între citire și lectură. Intelectualul citește mult. Zice o vorbă, minim 10% din cărțile pe care le are în bibliotecă. Dar mai iese și până în piață să își ia pătrunjel. Câte propoziții poate schimba cu mamaie aia de la țară înainte să se plictisească sau își dea snobia de aramă pe față?

IQ-ul măsoară capacitatea de abstractizare. Înțelepciunea se măsoară într-un meta-IQ calitativ. E paradoxal, nu există standard ISO al calității înțelepciunii. Nu știi niciodată cât de înțelept ești, fiindcă nu ai trăit decât doar atâtea erori de fabricație. Habar nu ai câte mai sunt și doar interacțiunile cu oamenii, clienții, ți le scot cu adevărat la iveală. Și ține de înțelepciunea ta să decizi dacă este eroarea ta de fabricație sau a lor.

Și firește că e a lor.