Peste tot pe Internet unde se demonstreaza inexistenta unui Dumnezeu, sau cand se demonstreaza falsitatea argumentelor in favoarea existentei lui Dumnezeu, se face de multe ori referire cat de mult a ucis Dumnezeu in faptele relatate in Biblie.
Si cum a ucide este rau, chiar si pentru ateisti, inseamna ca ori Dumnezeu este rau, sau nu exista.
Ma intreb insa, viata o avem de la Dumnezeu sau nu? Daca in demonstratia ta pleci de la premisa ca exista Dumnezeu, de ce nu incluzi in rationament si implicatiile acestei premise, aceea ca viata este data de Dumnezeu si in ficare clipa o persoana este mentinuta in viata de Dumnezeu. Asta este premisa de la care pleaca crestinismul.
Oamenii sufera in viata, uneori aparent fara motiv. Dar o alta implicatie a premisei de mai sus este ca oamenii sunt de fapt nemuritori, si supravietuiesc mortii trupului. Fara suferinta nu am invata nimic nici despre noi, nici despre Dumnezeu. Un Sfant a spus ca si daca ar trai toata viata ingropat pana la gat in viermi, tot l-ar lauda pe Dumnezeu in fiecare zi.
Pentru unii tot acest vast teatru pare un sadic joc, la al carui sfarsit oamenii vor merge fie in cazane de foc sau intr-un vast centru SPA.
Insa imensa suferinta care se intampla in fiecare secunda in lume ar trebui sa ne faca sa intelegem cat de serioasa este problema existentei noastre. Fiecare strigat de durere, fiecare intrebare fara raspuns, fiecare intamplare absurda, arata ca nu traim un joc de noroc, nu suntem marionete.
Iadul este locul insingurarii si al indepartarii absolute, al lipsei de dragoste. Nu cei care nu cred vor merge in Iad, nu cei care au pacatuit, nu cei care l-au negat pe Dumnezeu, nu cei care au fost prea rationali. Nu acestea ii duc pe oameni in Iad. Ci lipsa dragostei. Din punctul meu de vedere asta este criteriul deferentiator: masura in care ai iubit pe Dumnezeu, si masura in care ai iubit pe ceilalti la fel de mult ca si pe tine. Nu poti sa iubesti pe Dumnezeu, care iubeste pe toata lumea la fel, fara deosebire, si in acelasti timp sa te iubesti pe tine mai mult decat pe ceilalti.
Cert este ca fara ajutorul lui Dumnezeu, indeplinirea unui asemenea standard este absolut imposibil. Fapt pentru care ar trebui sa ne inghete buzele si sa ni se incarlige mana inainte de a arata spre cineva spunand ca acela va merge in Iad.
O alta premisa ce trebuie inclusa in rationament este motivul pentru care Dumnezeu da viata. Anume acela ca omul sa devina asemenea cu Dumnezeu. Atunci cand iubesti pe toata lumea fara deosebire esti asemea lui Dumnezeu.
Omul traieste exact atat timp cat sa indeplineasca acest scop. Nicio clipa in plus sau minus. Si este timp cat se poate de suficient. Spunea un alt Sfant ca si o zi de ar trai omul, si ar fi de-ajuns pentru a ajuge ca Dumnezeu. Noi traim mai mult de o zi. Mult mai mult.
In concluzie, faptul ca un om ia viata trupeasca unui alt om, sau sinesi, este o fapt ce acelasi ordin cu cazul in care Dumnezeu o face, Dumnezeu care a dat aceea viata si a sustinut-o fiecare secunda?
{ 8 comments… read them below or add one }
frumos. îmi place
Multumesc Mihai!
Dupa mine Dumnezeu exista tocmai pentru ca moartea e inevitabila.
http://sirimie.blogspot.com/2010/02/ganduri-3.html
http://sirimie.blogspot.com/2010/04/meditatii-despre-moarte.html
Petre Tutea is the dude!
Când îţi moare cineva drag ”înainte de vreme”, cum spunem noi, te întrebi ”De ce a îngăduit Dumnezeu aşa ceva?”. Dar oare chiar ştim noi, ăştia de pe pământ, când vine vremea fiecăruia să se ducă pe lumea cealaltă?
Dacă am şti de dinainte, poate că am trăi mai cu luare aminte. Sau poate că ne-am face de cap şi mai tare, mereu cu gândul ”peste xx ani, yy luni şi zz zile mor, să-mi fac plinul de distracţii”.
Ne aşteptăm ca unul sau altul să trăiască până la adânci bătrâneţi. ”Că aşa a trăit şi bunicul lui” etc. Dar oare un părinte nu se aşteaptă de la copilul lui să fie ascultător, silitor etc? Şi totuşi nu se întâmplă întotdeauna după voia părintelui. Poate că la fel nici voia lui Dumenezeu nu se întâmplă mereu pe pământ. De aceea spunem în ”Tatăl nostru” la un moment dat ”Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ”, nu?
Am fost înzestraţi la creare cu voinţă proprie. Şi noi şi îngerii. (Dacă n-ar fi aşa, diavolul nici nu mai exista, nu se mai răzvrătea nimeni.) Ori tocmai voinţa asta liberă a oamenilor ucide alţi oameni. Nu Dumnezeu. Părerea mea.
Foarte frumos spus, Sonia!
Incercarea de a rationaliza credinta poate duce doar spre un mare esec. Logica si convingerile spirituale nu se pot impaca, si nici nu ar trebui. Problema este cand una din cele 2 parti ies din sfera lor si incearca sa raspandeasca o idee: credinciosii vor gasi imediat o interpretare avizata sau neavizata care sa contrazica argumentele logice, iar “logicii” vor incerca mereu sa falsifice propozitiile credinciosilor. As putea sa iau fiecare propozitie a ta si sa o disec, insa este un blog personal si esti liber sa-ti manifesti convingerile religioase. Si chiar daca as face-o, nu s-ar ajunge nicaieri. Ceea ce ma intriga (si ma determina sa scriu acest mesaj) este faptul ca un absolvent de fizica ia partea credintei si nu partea logicii.
Nu am sa inteleg niciodata de ce capacitatea de a fi logic ar apartine numai anumitor oameni sau categorii de oameni? Logica, ca stiinta, nu face absolut niciun fel de afirmatie despre lucruri concrete. Nu spune ca vacile sunt albe, scaunele patrate, nu spune ca soarele e plin sau oval. Logica lucreaza cu p si q, cu non-p si non-q, cu fals si adevarat, silogisme si tot felul de alte instrumente.
Cand vrei sa demonstrezi ca cineva nu are dreptate, ca face o afirmatie falsa, nu poti aplica o metoda a logicii in demonstratia ta daca nu vii si tu cu niste ipoteze de lucru.
De exemplu, nu se demonstreaza nicaieri ca nu exista Dumnezeu. Ce se face este sa se demonstreze ca demostratiile existentei lui Dumnezeu sunt false sau ilogice.
Exemplu: Dumnezeu exista. Dumnezeu este bun. In lume exista suferinta. Deci (si aici se trag concluziile ‘logice’ ), Dumnezeu ori este rau ori nu exista. QED.
Concluziile rationamentului se bazeaza pe ipoteze care nu sunt explicitate. Nu se poate numi cu adevarat logic pana cand ipotezele nu au fost demonstrate ca fiind logice si adevarate.