Diversitatea ține de contingența unei situații, a unei conjuncturi. O salată de fructe are o anumită diversitate. Poate fi făcută dintr-un singur fruct, fiindcă bucățelele de fructe sunt inegale și fiecare în alt loc, că nu se poate altfel.

Transformată în principiu, devine o abominație conceptuală. Căruța nu e pusă înainte cailor, ci caii sunt tăiați, decarnați și oasele lor sunt transformate în osie căruții, roțile sunt desfăcute și transformate în patru volane, în patru direcții, ca să nu se supere niciun punct cardinal.

Principiu este nediscriminarea pe criterii care nu au nicio relevanță în procesul de discriminare. E uman, abstract, general, anistoric, aplicabil oriunde și oricînd de orice om care își dorește, măcar, să fie rațional. A fi rațional, a avea criterii, a discrimina, a discerne, sunt atît de înrudite psihologic și conceptual și lingvistic, că nu se poate închipui un scenariu în care acestea ar pluti independent una de alta.

Afară numai de cazul în care emoțiile, empatia, pulsiunile și pasiunile preiau control căruții, după ce au descarnat caii. Aici nu mai e niciun discernământ, nicio discriminare, afară numai de cea între victimă și opresor. Și dintre victime se va ridica salvatorul, cel care numai el poate empatiza cu victimele datorită coincidenței statului de victimă.

Ori dacă o victimă salvează o victimă și învinge abuzatorul, încetează să mai fie victimă sau salvator. Își pierde statutul. Are de ales. Dacă într-adevăr cauza lui a fost dreaptă și nu narcisistă, se va retrage și își va vedea de viața lui. Dacă nu, va căuta un alt opresor căruia îi este victimă și o va lua de la capăt.