Am dat ieri peste un articol care zice că mintea noastră nu are nimic profund, nimic de explorat, nimic în adâncurile inimii și ale memoriei. Ci tot ce simțim și gândim e o iluzie creată, mecanic bineînțeles, de creier pentru a merge în jurul zilei noastre.

Stau într-o cafenea într-o stație de autobuz, la televizor MagicTV, un cover la “Wild World” de Cat Stevens, “All that she wants” de Ace of Base, și “I’ll meet you at midnight” de Smokie, pe care am ascultat-o prima oară acum mai bine de 20 de ani.

Pentru cei defecți în sensul ăsta, da, orice pas și întâmplare sunt inundate de una, două, zeci de mici povești, și da, prezentul începe să fie din ce în ce mai mult o iluzie. La fel și viitorul. Și singurele evadări pe care ți le mai permiți sunt momentele de beție, bancurile, un film, un outfit tineresc, fascinația tehnologiei, o carte SF sau cățăratul prin copaci cu toate măsurile de siguranță la zi.