Poate că primul lucru interesant la o poveste este faptul că este o singură poveste. Viața reală ne bombardează cu detalii. De la praful de pe picioare până la înaltul cerului, trecând printre mașini și mirosul asfaltului.

Cu cât aducem mai mult din viața reală într-o poveste, o îngreunăm, o umplem cu detalii până la refuzul de a mai fi ascultată. Omul are și atenția și memoria limitată, altfel viața reală l-ar ucide instant. Viața dintr-o poveste trebuie să invite, să incite și să odihnească alternativ și într-un final.

O poveste are ceva din natura aspațială și atemporală a unui vis. Trei zile și trei nopți trec în cinci cuvinte, mai întâi trec zilele, apoi nopțile. Distanțele sunt acoperite din câteva cuvinte, deși personajul, în lumea reală ar fi făcut și spus și gândit și simțit multe străbătând timpul și distanța.

Personajul nostru preferat, firește, suntem noi, la bere, la cafea, la coafor. Structura poveștilor noastre este mai reală sau ireală, poate în funcție de cât de mulțumiți suntem de viața noastră, de cât de împăcați suntem cu noi înșine. Cu cât mai împăcați, cu atât mai puține lucruri spunem despre noi. Atunci când dăm multe detalii din trecutul povestit, când toate lucrurile sunt aproape aproximativ relevante, ascultătorul este forțat, de nevoie sau politețe, să le înmagazineze în așteptarea odihnei incitante a concluziei.

Sau, mai bine, e o chestiune de intro/extra versiune. Când facem lumea exterioară interioară și invers. Când le inversăm rolurile. Pentru extravertit, lumea exterioară este despre el, dar nu în sens egoist. Povestește lumea exterioară ca să se povestească pe sine. Introvertitul vorbește despre sine în cuvinte puține ca să vorbească despre lume.

Fiecare în felul lui vorbește despre lumea lui, lumea cum o vede el. Unul se vede pe sine proiectat în lume, se caută, se afirmă, se confirmă pe sine în relație cu lumea. Celălalt vede lumea proiectată în sine, îl încarcă, îl apasă, îl copleșește de multe ori. Se retrage în sine, în singurătatea unei povești cu foarte puține detalii în jur. Uneori chiar și în mijlocul unei mulțimi zgomotoase, atâta timp cât nimeni nu îl forțează să asculte altceva decât propriile gânduri. Atunci și timpul și spațiul stau pe loc. O poveste interesantă fiindcă nu poate fi povestită.

Poate ăsta este ultimul lucru interesant la o poveste.