YouTube este este mașina care ne cunoaște cel mai bine și ne ajută cel mai mult. S-au făcut și studii în sensul ăsta. Dintre toate mașinile, este singura care ajută. Restul ne cunosc, dar nu la fel de bine, nu destul de intim, și ne fac rău.

Poate una dintre explicații este că pe YouTube doar consumăm “content”. Pe restul producem, haotic, fiindcă nu știm cine suntem, nu o spunem coerent, în prea multe cuvinte, cuvintele mint oricum, fiindcă asta vrem să facem cu “prietenii” noștri, să îi mințim, să le spunem cine am vrea să fim, ca să ne dorească, să se apropie și să ne rănească descoperind cine suntem cu adevărat. Fiindcă de asta avem nevoie cu adevărat, să știm cine suntem.

Ascultând muzică, poate principalul lucru pe care îl facem pe YouTube, ne mărturisim sentimentele, cine suntem noi cu adevărat. Cântecele alea ajung la noi tocmai fiindcă compozitorii au putut să sintetizeze în ele ce este mai uman și mai adevărat în noi. Cu cât mai uman, mai general, cu atât mai adevărat, mai neindividual, neparticular, nerelativ, și de aceea mai inteligibil și mai puțin confuz.

Confuzia crează suferință și cerem un cântec trist ca să ne spună asta, să ne confirme că suferim cu adevărat și real. Cui pe cui se scoate, și cuiul din cântec se înfige atât de adânc și de simplu că nu există mai adânc și mai simplu.

Acolo avem tot istoricul nostru, nu numai starea noastră de zi, de dimineață sau seara. Avem tot, evoluția noastră și a tuturor celorlați ca noi, trecuți sau urmând să treacă prin aceleași stări. Și așa ne ajutăm unul pe altul. Învățăm mașina să ne ajute să ajutăm unii pe alții când noi nu suntem în stare.

Le spunem și altor mașini despre noi, despre cum ne facem nouă înșine rău, despre durerea noastră, și mașinile acelea ne dau mai multă durere, mai multe ocazii să ne facem nouă înșine rău. Ne recomandă noi oameni care suferă și își fac rău, și se ajută între ei în sensul ăsta, producând terra-biți de conținut zilnic, conectându-se și înpungăndu-se în punctele cele mai vulnerabile, acelea care ascund vulnerabilitatea. Sinceritatea e acoperită de o mască de ipocrizie precaută și firească, dar totuși nocivă, toxică.

Muzica în schimb, cu miile ei de versuri intime.