Incertitudinea

La cât de multe lucruri se poate gândi un om într-o viață? De la gânduri individuale, particulare, mai generale, foarte generale, cele mai cuprinzătoare, simple, acel unic gând care le îmbrățișează pe toate?

S-au născut și se vor naște mulți oameni ca să gândească gândurile altora, și să cânte câtecele pe care alții nu le pot gândi. Avem zidari, geamgii, pantofari, croitori care să ne cârpească gândurile pe care noi nu le putem gândi. Nici unii nu sunt inutili, nici ceilalți nu sunt necesari. Dar facem echipă bună. Ne fascinează viețile paralelele, la fel de mult pe cât ne fascinează intersecțiile.

Viețile noastre sunt curbe și unduitoare, greșim la stânga, ne răzgândim la dreapta, dar oricum ar fi, drumul merge înainte, avem muzică pentru fiecare mișcare greșită, nu ne confirmă, e neutră, alegerea e a noastră, mult înainte de a fi greșită sau foarte înțeleaptă, important este să fie alegerea noastră. E cel mai prețios dar de care nu ne facem nicicum vrednici, e simultan cu al nostru a fi. Nu am fi putut fi fără a fi liberi, nu există lume posibilă în care să fi fost pietre sau flori sau orice altceva purtat de inerție sau pur instinct.

Alegerea e viitor, o lume posibilă dintre multe lumi posibile. Nimic incert și totul nesigur. Un singur punct fix, tu însuți și alegerile tale, la fiecare pas. O mică fisură și totul se dărâmă. Un pahar de ceva sau altceva și îți amintești de altă dărâmare, de încercarea de reconstrucție, de luatul de la capăt, de arșiță și ploaie, de noaptea de singurătate, incertidune și zidit în zid, sacrificiu, resemnare și speranță, nostalgie și teamă de viitor.

Nimic nu e incert și totul e nesigur. Când se amestecă gândurile cu sentimentele, cele mai firești și contrare conviețuitoare. Doar alcoolul sau durerea le amestecă. Niciuna fără alta. Durerea este pentru cei puternici, alcoolul pentru cei îndurerați de timp și încercări. Alegi să fii alcool sau să fii puternic în fiecare clipă a vieții tale, nimic incert în asta fiindcă există multe forme de alcool, de la forme la substanțe, toate ne tentează în alegerile noastre. Totul e nesigur în toate astea, singură liniștea ne așteaptă să o băgăm în seamă, să o privim de sus și din interior, din mijlocul durerii, acea durere care înțelege la fel de mult pe cât o înțelegi și tu.

Știri

1. Modern Microprocessors – A 90-Minute Guide (2001-2016) (lighterra.com)
Un microprocesor în buzunar și altul în cap, miliarde de operațiuni minuțios de inconștiente.

2. Ways people trying to do good accidentally do harm instead and how to avoid them (80000hours.org)
Accidental facem bine, accidental facem rău fiindcă a face rău și a face bine sunt accidentale.

3. Dandelion Seeds Fly Using ‘Impossible’ Method Never Before Seen in Nature (nature.com)
În natură nu există accidente, totul e la locul lui, necesar și bine calculat.

4. Good sleep, good learning, good life (2012) (supermemo.com)
Animalele nu dorm ca oamenii, nu învață ca oamenii, viața lor nu e nici bună nici rea.

5. Solving Sol (solvingsol.com)
Nu au probleme de rezolvat, nici răspunsuri de dat, fiindcă nu au întrebări.

6. Seals Used to Protect Voting Machines Can Be Opened With a Shim from a Soda Can (vice.com)
Votăm pentru unul sau pentru altul din lacătele sub care să ne ascundem adevăratele motive ale accidentelor din viața noastră.

7. Trivial authentication bypass in libssh leaves servers wide open (arstechnica.com)
Se găsesc unii care să le deschidă cu o cheiță de doză de Coca-Cola sau o privire foarte sofisticată.

8. Stripe Integration for Twilio Pay (stripe.com)
Ne vorbesc prin telefon, ne cumpără și ne tranzacționează secretele pe bursa cunoscuților, ne fac cunoștință și ne integrează în viața lor.

9. Building a Cross-Browser, Cross-Platform, Real-Time Game Streaming Protocol (rainway.io)
Construiesc poduri și platforme, intrăm în jocul lor și al nostru, semnăm protocoale și contracte.

10. Orkney islands could get first electric plane service (bbc.co.uk)
Până la primul șoc electric. Apoi al doilea și a multulea, ne retragem pe o insulă, fără curent electric.

11. Uber’s Big Data Platform: 100+ Petabytes with Minute Latency (uber.com)
Timpul se grăbește să încetinească, se adună mult prea multă informație, petabytes de date și de amintiri.

12. TSA announces “biometrics vision for all commercial aviation travelers” (papersplease.org)
Vederea se mecanicizează, schimburile comerciale sunt reglementate ca niciodată altcândva, totul devine predictibil.

13. Acquiring absolute pitch in adulthood is difficult but possible (biorxiv.org)
Ce înseamnă să fii adult când ai atât de multe de spus și jocul cuvintelor te ia pe dinainte de fiecare dată?

14. US Announces Withdraw From Postal Treaty (bbc.com)
Ce înseamnă să fii adult când nu poți spune nimic și jocul cuvintelor te covârșește?

15. Apple Launches Portal for U.S. Users to Download Their Data (bloomberg.com)
Și fiecare își descarcă datele personale, se adună în sine și își închide contul.

16. Building a Titan: Better security through a tiny chip (googleblog.com)
Își securizează viața. Un și mai mic microprocesor în cap și în buzunar.

17. Discord now has a store (discordapp.com)
Prea multă discordie, acum ieșim în lume, alții să ne cumpere, alții să ne tranzacționeze. Alți necunoscuți să ne cunoască.

18. Code hidden in Stone Age art may be the root of human writing (2016) (newscientist.com)
Dar ne scriem pe ascuns. Ne scriem de dor și de durere.

19. Haskell's kind system: a primer (diogocastro.com)
Ne scriem despre cum am fi putut fi mai buni, mai abili, mai trandri, adunăm regrete, le sistematizăm.

20. Domain Storytelling: A DDD tool to visualize domain stories in the browser (domainstorytelling.org)
Ne spunem povestea altora, și nu ne doare așa tare spunîndu-le-o lor.

21. Helm: Personal Email Server (thehelm.com)
Ne ascundem și ne adunăm durerea, să ne ascundă, să ne protejeze și să fie numai a noastră.

22. Tell HN: I went and saw CSIRAC, the only first-generation computer still intact
Și ne întoarcem la primul moment, primul accident care ne-a adus împreună, e încă acolo, intact, dar îl privim cu alți ochi, bine protejat de un geam de sticlă aproape cubică.

23. Formality – An efficient programming language and proof assistant (github.com)
Suntem formali acum, unul cu altul. O formalitate caldă, a fost prea fierbinte ca să se răcească vreodată.

24. The Illustrated Transformer (jalammar.github.io)
Ne transformăm, desenăm peste noi, ne ilustrăm proiecte de viitor, stângace, niciunul din noi nu știe să deseneze.

25. Faire (YC W17) Is Looking for a VP of Product (greenhouse.io)
Căutăm pe altcineva, timid, cu vagi anunțuri publice. Un alt loc în care să creștem altceva, mai protejați, mai calzi, mai atenți și mai trandri.

26. What's the Use of a Horse's Tail? (scientificamerican.com)
De ce să ne mai uităm în urmă așa mult? Pe cine vrem să impresionăm? Al cui erou suntem călărind spre apus?

27. A university IT guy plans to bid in two government airwave auctions (fortune.com)
Norocul nostru a fost că ne-am întîlnit, a fost un plan care a reușit, să ne întîlnim.

28. SiFive: Design and produce custom RISC‑V CPUs and SoCs (sifive.com)
Înțelegem din ce în ce mai puțin și mai mult despre noi. Ne compleșește, ne compleșim unul pe altul.

29. Are Black Holes Actually Dark Energy Stars? (nautil.us)
Ne secăm unul pe altul de energie, absoarbem tot ce e în jurul nostru de fiecare dată când ne atingem.

30. Unix in East Germany (1990) (groups.google.com)

Caricatura

Există două tipuri de simplitate, în funcție de modul în care au fost obținute.

Primul, cel mai facil, este caricatura. Intenționată sau nu. Uneori, acest tip de simplitate este punctul de plecare spre celălalt tip de simplitate. Continuarea înseamnă detalierea, umplerea golurilor, revenirea, ștersăturile, corecțiile, luatul de la început, și tot așa.

Alteori, caricatura este trunchierea intenționată a realității dar prezentată ca realitate de fapt, ca imagine a realității așa cum este ea. Trunchierea intenționată nu poate ascunde altceva decât o rea intenție. Binele nu trunchiază realitatea, dar o simplifică.

Al doilea tip de simplitate este cea obținută prin sinteză, prin aducerea la un loc nici prea larg, ca să nu rămână goluri, nici prea strâmt ca să încapă totul. De aceea zicea Einstein sau altcineva cu același nume sau nu, că o ecuație matematică trebuie să fie simplă dar nu mai simplă de atât. Evident, ca să nu dea în caricatură.

Uneori se replică unui om această replică: “E mai complicat de atât!”. Poate o fi, poate nu. Dar în momentul acela nu e clar la ce fel de simplitate ai dat această replică. Sigur, omul va crede că ce a zis e o caricatură. Îl faci prost, de fapt.

Dar e posibil că ce a spus omul să fie simplu în urma unui efort de înțelegere pe care el l-a dus cu sine și cu alții, și a sintetizat o chestiune în câteva propoziții. La cerere, poate dezvolta în ceva mai complex, mai “complicat de atât”. Sau poți dezvolta tu, politicos, de dragul dialogului.

Cuvintele

Lucrurile și faptele pe care le vedem în lume sunt cuvinte, fiindcă putem să le povestim. Putem să spunem în sinea noastră și altora, uite, am văzut asta și s-a întîmplat așa.

Durerea produce cuvinte și cuvintele produc durere. Reproduc durere și în cel care produce cuvintele, dar produc durere și în cel care le aude. În grade diferite fiindcă nu avem acces unul la altul altfel decât prin cuvinte, prin lucruri și prin fapte.

Durerea produsă de cuvinte, pe lângă celelalte stări pe care le aduc cuvintele, sunt cel mai intim mecanism prin care putem avea acces la intimitatea celeilalte persoane. Sunt modul prin care ne punem cu adevărat în pielea, hainele și pantofii celuilalt.

Această durere și celelalte stări sunt momentul în care ar trebui să privim la ele, înspre interior și să zicem, în sinea noastră, uite, aceasta este persoana cu care vorbesc și care îmi vorbește acum. Ascultându-l cu adevărat, fiind atent la cuvintele lui și la stările mele, simultan, fără părtinire, nu voi mai fi atent la mine, la cuvintele mele și stările mele. Nu voi încerca să ghicesc din cuvintele mele stările lui. Cu adevărat, înțeleg ce simte din cuvintele lui și stările pe care mi le produc cuvintele lui.

În loc să fiu stâlp de piatră, verticală din cuvintele din mintea mea cu care îmi pregătesc replica, lovitura de grație sau prilejul de a avea dreptate, având ca suport stările și durerea mea, mai bine fac cruciș și încrucișare. Cuvintele mele peste durerea celuilalt, și, dacă e dispus, cuvintele lui peste stările mele. Doar așa este posibil dialogul. Logosul crucificat, X, iar nu II, adică monologuri paralele.

Hristos ne-a vorbit asumându-și durerile noastre. Mulți au înțeles, mulți nu.

La fel facem și noi, cei care suntem doar oameni. Ascultăm fără să înțelegem, fiindcă ori suntem prea insensibili la cuvintele celuilalt, ca ele să mai producă ceva în noi, cuvintele sau cei 42 de mușchi de pe fața lui împreună cu poziția mâinilor și postura corpului și timbrul vocii și privirea ochilor, ori suntem prea acaparați de stările noastre și credem că sunt ale noastre și numai ale noastre.

Ori acele stări le-am obținut tocmai din prezența celuilalt. I le datorăm în întregime. Nu ne pot fi indiferente și nici nu ni le putem aroga în întregime. Dacă nu exista acel celălalt în prezența noastră, nu aveam acele stări. Nu ne mai puteam lăuda cu ele, nu ne mai puteam confrunta cu ele și nici nu puteam fi indiferenți. Nu poți fi indiferent față de cineva care nu există sau e absent.

Poți fi însă indiferent față de această durere pe care ți-au provocat-o cuvinte, lucrurile și faptele celuilalt zicând în sinea ta că nu sunt ale tale, sunt ale lui. Indiferent, în sensul în care îți sunt indiferente lucrurile și faptele care nu sunt ale tale. Nu te afectează, nu te fac să te simți vinovat, rănit, insuficient, vulnerabil, pur și simplu nu ești tu acea durere pe care o simți. E a celuilalt.

Dar nu poți fi, însă, indiferent față de faptul că totuși simți această durere, cu aceeași intensitate sau chiar mai mare. Nu e deloc indiferent acest lucru. Este un semnal. Ideal este să înțelegi durerea fără să o simți, nu ca un stâlp de piatră, ci ca un om vindecat, un om care, poate, simte durerea tuturor tot timpul, a devenit mod de viață și în asta și-a găsit liniștea. Dar simțind durere din când în când, ăsta este un dar, iar nu o pedeapsă. Ți se aduce aminte, de către cineva care suferă la fel ca și tine că și tu suferi, și tu porți în tine o suferință ascunsă. Suferință ascunsă, provocată de cuvintele, faptele și lucrurile pe care le-ai făcut în trecut. Acestea ți-au creat o predispoziție, sunt condiția de posibilitate a ceea ce simți acum.

Muzica

YouTube este este mașina care ne cunoaște cel mai bine și ne ajută cel mai mult. S-au făcut și studii în sensul ăsta. Dintre toate mașinile, este singura care ajută. Restul ne cunosc, dar nu la fel de bine, nu destul de intim, și ne fac rău.

Poate una dintre explicații este că pe YouTube doar consumăm “content”. Pe restul producem, haotic, fiindcă nu știm cine suntem, nu o spunem coerent, în prea multe cuvinte, cuvintele mint oricum, fiindcă asta vrem să facem cu “prietenii” noștri, să îi mințim, să le spunem cine am vrea să fim, ca să ne dorească, să se apropie și să ne rănească descoperind cine suntem cu adevărat. Fiindcă de asta avem nevoie cu adevărat, să știm cine suntem.

Ascultând muzică, poate principalul lucru pe care îl facem pe YouTube, ne mărturisim sentimentele, cine suntem noi cu adevărat. Cântecele alea ajung la noi tocmai fiindcă compozitorii au putut să sintetizeze în ele ce este mai uman și mai adevărat în noi. Cu cât mai uman, mai general, cu atât mai adevărat, mai neindividual, neparticular, nerelativ, și de aceea mai inteligibil și mai puțin confuz.

Confuzia crează suferință și cerem un cântec trist ca să ne spună asta, să ne confirme că suferim cu adevărat și real. Cui pe cui se scoate, și cuiul din cântec se înfige atât de adânc și de simplu că nu există mai adânc și mai simplu.

Acolo avem tot istoricul nostru, nu numai starea noastră de zi, de dimineață sau seara. Avem tot, evoluția noastră și a tuturor celorlați ca noi, trecuți sau urmând să treacă prin aceleași stări. Și așa ne ajutăm unul pe altul. Învățăm mașina să ne ajute să ajutăm unii pe alții când noi nu suntem în stare.

Le spunem și altor mașini despre noi, despre cum ne facem nouă înșine rău, despre durerea noastră, și mașinile acelea ne dau mai multă durere, mai multe ocazii să ne facem nouă înșine rău. Ne recomandă noi oameni care suferă și își fac rău, și se ajută între ei în sensul ăsta, producând terra-biți de conținut zilnic, conectându-se și înpungăndu-se în punctele cele mai vulnerabile, acelea care ascund vulnerabilitatea. Sinceritatea e acoperită de o mască de ipocrizie precaută și firească, dar totuși nocivă, toxică.

Muzica în schimb, cu miile ei de versuri intime.

Ascuns

Perfect necunoscuți. Telefoanele noastre, permanent cu noi și la vedere, spun tuturor și, mai ales, celor dragi și, mai ales, celor cărora le suntem dragi, că avem o viață ascunsă.

Nu mai există căsuțe poștale comune. Nu mai există intermediari care să trimită bilețele de amor pe ascuns. Nu mai există locuri, pietre lângă un copac, unde să lași acolo ce vrei să spui fără să știe nimeni.

Și acesta este cel mai mic aspect dintre toate, chiar dacă pentru unii cel mai dureros. În telefonul acela avem și bibliotecă și televiziune privată. Lucrurile pe care le citim și lucrurile pe care le vizionăm, sunt de multe ori asunse, din indiferență sau intenționat.

Și încrederea este cu atît mai mult pusă la încercare. Nu fiindcă nu ai încredere, ci fiindcă ai nevoie de mult mai multă încredere decît era înainte necesar pentru o relație sănătoasă. Provocarea este mult mai mare acum. Este o problemă în plus, care în trecut nu exista, dar acum există, și relațiile sunt evident afectate.

Oare, brusc, cu apariția telefoanelor suspect de inteligente, a crescut și capacitatea omului de a avea încredere? A crescut reziliența lui la stres și anxietate? Nu tocmai aceste telefone, rețelele sociale din buzunar l-au făcut și mai slab, mai vulnerabil?

Poți oare să oferi mii de picături de plăcere cu un “apreciez” sau “ador”, și în același timp să îl întărești pe om, să se simtă sigur pe el, încrederea lui în sine și chiar iubirea lui de sine să se crească?

Cu cît crește confirmarea din exterior, cu atît crește infirmarea și infirmitatea interioară. Un om infirm e vulnerabil și slab. Viața ascunsă a celui de la care are cu adevărat nevoie de afirmare și confirmare îl va îngreuna și mai mult. Clipele și orele de absență de lângă el îl vor chinui un pic mai tare.

Și are de ales. Să lupte cu el însuși, împotriva fluviului mediatic și social, să înoate împotriva curentului învolburat. Sau, dimpotrivă, să se lase și el dus de valurile de plăcere și furie și anxietate și durere. O minte și o inimă sfîșiată și o imagiație deja umplută până la refuz de media socială, vor proiecta cu ușurință mii de scenarii și filme în cinematograful din propria viață ascunsă, sau din viața ascunsă a partenerului.

E poate firesc să credem de acum că toate relațiile de azi merg înainte într-o stare de trădare, între doi oameni perfect necunoscuți.

Corpul

Nu știu cum este să fii în corpul unei femei. Nu sunt femeie. Și nici altcineva nu știe cu adevărat. Știm doar cum este să fim în corpul propriu. Dar femeile știu cum este să fii în corpul lor de femeie.

Judecând imaginile din jurul nostru, de la artă la publicitate, imaginarul unui bărbat este diferit de cel al unei femei.

Judecând imaginea pe care o prezentăm în jurul nostru, imaginarul unui bărbat este diferit de cel al unei femei.

Pentru un bărbat este foarte ușor să se îmbrace bine. O pereche de blugi, un tricou simplu. Barba, părul, mîinile anunțînd forță fizică și privirea înainte.

Pentru un bărbat este foarte greu să completeze toate acestea cu ce trebuie să fie un bărbat. Și de cele mai multe ori nici nu știe că trebuie să o facă. Și dacă știe, nu știe cu ce. Și trec anii peste acel tricoul și aceea pereche de blugi. Barba și părul se înălbesc fir cu fir și el arată și mai bine și are și mai puține motive să completeze toate acestea. Și trec anii peste privirea lui, începe să se coboare, se uită la blugi și la tricou. Și îi lipsește un gol pe care să simtă că are forță în mîini să îl umple.

Pentru o femeie e foarte greu să se îmbrace bine. Corpul ei spune mult mai multe decît cel al unui bărbat, în primul rând fiindcă ochii unui bărbat doresc mult mai mult din ceea ce văd. Dar și din corpul unei femei se descoperă mult mai mult involuntar. A acoperi tot nu se poate. A lăsa totul descoperit iarăși nu se poate.

Pentru o femeie e foarte greu să se îmbrace bine, adică echilibrat între acoperire și descoperire, fiecare element de îmbrăcăminte spune ceva și foarte multe în același timp. De la un mic ceva prins în păr pînă la un mic ceva agățat de un pantof, zeci de detalii pe care le-au cântărit cu orele și anii, de când erau mici, în nenumărate și compleșitoare combinații, reguli stricte și jocuri improvizate, fiecare cu emoția și speranța proprie.

Pentru un bărbat este foarte greu să vadă toate lucrurile astea. Băiat fiind i-au fost indiferente aceste aspecte. Din toate lucrurile lumii, de la mașini de curse la mașini grele, de la mingea de fotbal la globul planetelor, de un anumit eveniment din istorie la bătaia din curtea școlii, cel mai puțin interesant a fost jocul și lupta fetelor din jurul lui de a se îmbrăca bine. Din când în când o fată apărea în fața lui și îl fascina, fără să înțeleagă de ce. Nici zîmbetul, nici un mic dar, nici indiferența, nici nimic altceva nu erau pentru el o cauză, fiindcă nu înțelegea ce simțea. Nu erau nici cursă, nici construcție, nici eveniment, nici luptă în curtea școlii.

Dar descoperă că sub toate acele zeci de detalii de îmbrăcăminte există ceva ce el își dorește. Și fetele descoperă și ele același lucru. Și începe lungul și anevoiosul joc al echilibrului între completa acoperire și completa descoperire. Și există completa acoperire în negru al altei culturi.

Dar există copleta acoperire cu mici și multe detalii, care spun multe, mult prea multe, lucruri pe care bărbații nu le văd și nici nu le înțeleg și nici nu își doresc. Dorința lor pare mai simplă și eficientă. Și trec anii lor peste această dorință, peste perechea lor de blugi.

Și trec anii peste acoperirea și descoperirea femeii, peste orele de dimineață când o femeie trebuie să aleagă iar ce și cîte spune despre sine, despre cine nu este în dimineața asta și cine vrea să fie în ziua aceea. Să iasă în lume spunând multe lucruri de neînțeles până se va găsi cineva care va fi depus efortul, lungul și anevoiosul efort de a înțelege. Cineva care pe lângă o pereche de blugi și un tricou, s-a îmbrăcat în lungul și anevoiosul efort al cunoașterii de sine, dincolo de evenimentele din istorie, mașinile de curse și bătăile de cuvinte de prin baruri. Cel care a învățat să vadă toate astea în îmbrăcămintea unei femei. Și le observă pe ea și îi face un compliment de detaliu, începe să o completeze.

12

Între doi oameni există două sau chiar trei relații simultan. O relație între unul și celălalt, relația dintre celălalt și unul, și sinteza acestora două. O singură direcție cu trei sensuri.

În fiecare dintre cei doi oameni sunt doi, în fiecare din ei. Și aceștia doi sunt în relație cu ceilalți doi. În două sau chiar trei relații simultan. În total, 12 relații.

În fiecare din noi, trup și suflet, imaginație și realitate, minte și inimă, gând și cuvânt, durere și alinare, dorință și alegere, teamă și speranță, respingere și apropiere, adult și copil, mamă și tată, da și nu, fiecare pereche cu cei doi oameni ai săi.

Desigur, ce zic eu aici e nebunie curată. Haos, neputință și imposibilitate, realitatea e cu totul alta, e mai simplă, mult mai simplă. Dar nici asta nu e adevărat, și adevărul nu e la mijloc.

Adevărul e unul singur dar nu același la momente diferite. Adevărul e realitatea de fapt, e obiectiv. Ce face lucrurile mai simple sau mai complicate este care din cele 12 relații se manifestă și cum. Dacă e doar una, sau mai multe simultan, dacă există echilibru și nu raport de putere, dacă și câți de dacă. Dacă se luptă binele cu răul, dacă unul e mai puternic decât celălalt, dacă sinteza lor, orice ar însemna asta e echilibrată sau instabilă, dacă e fertilă sau toxică. Fiecare din cei doi oameni, fiecare termen al unei perechi, dualități din noi, stă sub cunoașterea binelui și a răului.

Decizia

Durerea este un factor mult mai puternic în luarea unei decizii decât lipsa ei. Spune cineva, nu spun cine, persoană importantă, că durerea este prezentă chiar și în plăcere, pentru cei suficient de abili să o sesizeze. Așa o fi, cum zice nu spun cine. Ceea ce e clar, și știm cu toții, inclusiv Sorrentino, este că după plăcere vine durerea. Cumva, prin plăcere, tot durerea este acel factor puternic în luarea unei decizii. Durerea te momește către ea prin plăcere.

Pacea, liniștea sufletească, în schimb, e foarte slabă ca argument afectiv, emoțional în deliberarea interioară asupra unei decizii. E o făptură firavă și tăcută. Nu se contrazice, nu vrea conflict, nu lovește și nu se vrea lovită, fiindcă nu îi mai folosește la nimic. Nu mai e ea însăși pace. Furia poate fi tristețe, tristețea poate poftă, orgoliul poate fi mânie, lenea poate fi orgoliul. Pacea poate fi doar pace.

Dar chiar și slab, pacea se vrea fie obținută sau anticipata din mijlocul gălăgiei formelor durerii sau ale plăcerii, fie perpetuată.

Dar e atât de slabă că seamănă mai degrabă cu o stare de indecizie, decât a ceva concret, ceva de luat în seamă. Iar ca țintă, ca obiectiv, cu atât mai puțin. E atât de atrăgătoare ca o cameră goală. Nu e goală, e plină de posibilități. Dar toate aceste posibilități vor fi realizate în urma unor decizii. Și atunci pacea iar va avea puține lucruri de spus, și pe acelea le va spune în șoaptă. Îi vor închide gura emoțiile, atracțiile, stările, nedeslușirile, revenirile.

Din când în când vom arunca tot din cameră, sau ne vom aminti de cum era odată, atunci, goală și plină de posibilități. Și pacea, liniștirea sufletească va avea un cuvânt din ce în ce mai greu de spus.

Tandrețe

Un bărbat are datoria de a oferi și o femeie are nevoie să primească tandrețe. Un bărbat poate trăi mort fără să ofere afecțiune nimănui, o femeie poate muri vie fără să primească afecțiune.

Nevoia și datoria sunt două lucruri diferite. Nevoia ți-o împlinești din exterior, de acolo de unde este disponibil și în măsura în care este disponibil obiectul nevoii, după cum îți este voia.

Datoria ți-o poți împlini doar din interior, cere efort, cere disponibilitate interioară, cere capacitate, putere și slăbiciune, vulnerabilitatea deschiderii spre exterior, diferită de cea care primește. Deschiderii spre a oferi i se poate răspunde cu orice. Te poate lua prin surprindere în orice mod. Un gest de afecțiune e inconfundabil, te deschizi spre el doar dacă e afecțiune. Nu se poate să ți se ofere afecțiune și să primești opusul sau altceva. Dar se poate să oferi afecțiune și să ți se răspundă în orice fel, cu opusul și de două ori mai mult.

Într-o relație toxică, un bărbat poate oferi afecțiune iar și iar până îi seacă toate izvoarele și toate fântânile. O femeie poate spera iar și iar că va primi afecțiune până îi vor seca speranța și ochii.

Când oferi sau când primești, imaginea celuilalt se imprimă în tine, și tu iei chipul aceluia. Vindecarea cere timp tocmai pentru ștergerea acelui chip de pe chipul tău. Unele chipuri nu se șterg niciodată. Sau poate niciunul. Și alte chipuri se vor imprima peste chipurile neșterse, se vor urâți reciproc, se vor amesteca până la nerecunoscut, până la bătrânețea singurătății.

Nu întâmplător, iubirea de sine e precondiție a iubirii celuilalt. A iubi din toată puterea ta și din toată întinderea ta pe cel cu totul altul și necelălalt e precondiție a iubirii de sine. Nimic întâmplător, ci necesar. Întâmplătoare este împlinirea datoriei, nevoia este necesară.