Nu avem bani, San Francisco-ul e departe, sunt prea multe evenimente, se muncește prost și puțin/mult, nu îmi găsesc co-founder, m-am certat cu prietena, sunt în sesiune, nu găsesc investitori. Universul e de vină!
Știți că există documentate niște stări psihologice patologice în care subiectului îi place efectiv să refuze orice soluție care i se propune, și să se plângă cum că ar vrea dar nu poate? Și mai există unii cărora le place să dea soluții, să salveze victima adică. Și unii și alții la fel de inconștient, de patologic, se învârt într-un cerc psihologic care le mănâncă energia, timpul, voința și existența.
Noi avem evenimente antreprenoriale, pitchuri, conferințe, facem networking, academii de business. Bucureștiul are, cum ar veni, linie directă cu centrul tehnologic al lumii, oricare ar fi acela. Ritmul vieții antreprenoriale de la noi este nebunesc. Suntem pe Twitter, și pe toate toolurile conexe, dăm și cerem RTuri la faimoase #quote’s. Profilul nu mai poate susține greutatea unor termeni ca aficionado whatever, visionary, entreprenor, all around nice guy, și altele asemenea. Ne-am împropriat rapid the entreprenorial coolness, dar… ?
Pentru mine problema este simplă: ce știu eu să programez, ce produs, care să fie altora util și să îl cumpere? Nu vreau milioane de useri. Nu vreau să schimb lumea. Heck, nu vreau nici măcar să o cuceresc. Vreau să îmi asigur o existență materială liniștită, vreau să am libertate (de credite și de șefi inapți), vreau satisfacția olarului sau a tâmplarului de a face ceva util cu propriile mele mâini. Nu visez, nu doresc și nici prin cap nu îmi trece să fiu ca Steve Jobs, adică să stau pe $300mld USD, sau ca Mark Z., adică să mă joc cu viața a 700mil de oameni. La ce mi-ar folosi?
{ 6 comments… read them below or add one }
La treaba cu ultimul paragraf stau si ma uit de parca as fi scris-o eu. Perfect de acord. Si eu incerc marea cu sarea si nu imi trebuie nici mie milioane de useri, insa cred ca vreo 50.000 nu mi-ar strica la aplicatia de Android
. Nu zic, e bine sa ai satisfactia aia a olarului, insa cred ca si olarul dupa ce face vreo 100 de oale se cam satura de ele si ar prefera sa faca altceva. Totul se rezuma la scanteia aia care probabil va aduce succes sau nu, depinde doar de fiecare in cele din urma. Apoi mai vine partea cealalta cand lucrezi sa iti creezi un minim necesar, pentru o alta firma decat a ta, iar de olarit te ocupi in timpul tau liber. Mai vine un copil si olaritul incepe sa ti se para o pacoste. Cat inca mai am pasiune si putere de munca nu dau vina pe soarta 
, cand oi fi secat apoi oi mai vide’ Fain blog si faina aplicatie 
Sunt foarte de acord cu tine – sunt mai multe evenimente decat proiecte serioase, cu clienti, sunt mai multi “consultanti” in antreprenoriat decat antreprenori.
Trebuie insa sa ma intreb: ce s-a intamplat ca sa-ti starneasca atata indignare?
Altfel spus: de ce iti pasa ?
Imi pasa fiindca asta este contextul in care mă invart si eu. Apa in care înot.
Impresia mea ca se lucrează la grădina fără a avea gradinari. Se vorbește de gradinarit, dar trece primavara, vara, toamna, si nimic.
Cristian ai dreptate,
trebuie sa ai in vedere ca sunt firme de software care cu 1, 2 angajati fac aplicatii/Outsourcing/support.
O pot face si bine si traiesc din asta.
Poate nu au un produs si evident nu sunt vizibile, dar ele exista.
In ce categorie le punem?
Tica2
A serviciilor de outsourcing. Se stie ca serviciile nu sunt scalabile. Nu poti lua vacanta “platita”. Adica daca stai, nu iei bani. Pe cand un produs iti aduce bani si cand esti in vacanta. Din experienta mea, paradoxal, mai ales cand esti in vacanta.
Corect, dar cel ce are si face servicii de outsourcing are mai multe sanse sa faca un Produs.
Tica2
{ 2 trackbacks }