Uitarea este faptul că ceea ce era cunoscut devine necunoscut. Mai mult, din cunoscut știut devine un neștiut necunoscut. O dublă afirmație se pierde într-o dublă negație, și nimic nu se conservă. Ca o moarte a trupului și a sufletului, a gândului și a simțirii deopotrivă.

Nu se uită doar răspunsul, ci și întrebarea. Nu doar concluzia, ci și premisele, cea majoră și cea minoră, faptul de viață și viața din fapt, ca un copil căruia îi mor ambii părinți care l-au născut.

Moare o parte din noi și nu îi simțim lipsa, ne lipsește ceva, dar ne simțim întregi. Ne dizolvăm în trecut, vine viitorul să ne completeze, să ne reîntregească. Uneori golurile sunt umplute la loc, întămplător nimerim cifrul siguranței și se redeschide ușa, sertarul, bidonul, cufărul pandorei, al tuturor dorurilor sau durerilor noastre.

Ținem nevoiți un jurnal a vieții noastre, din care rupem neregulat și cu bună neștiință pagini, adăugăm mâzgăleli și tăieturi, îngroșăm anumite lucruri, desenăm pe marginea colilor, îl răsfoim plictisiți sau cu teamă. Îl închidem la loc și ne facem planuri de ieșit în oraș. Hai să scriem pagini noi, să facem lucruri, să uităm și să repetăm.