De ce este posibilă filosofia a orice? Este posibilă o filosofie a filosofiei?

Filosofia este o privire din exterior. O experiență a lui a fi în afara unui corp de cunoaștere. Dar o experiență a lui a privi încă spre acel corp de cunoaștere, din toate direcțiile și, mai ales, din interior. Privirea din interior nu este posibilă fără privirea din exterior, și nici invers. Alternativa este identificarea, trăirea în acel corp.

Dar cum ar fi oare să fii în exteriorul și în interiorul lui a fi în exterior și în interior deopotrivă? Un pas mai departe decât simpla ne-identificare și ne-trăire în corp. Adică o ne-privire din afară. Se face întuneric, se stinge lumina oricărei cunoașteri?

Știința muri-va, a spus cineva, tradus arhaic. Filosofia, cea din care s-a născut știința, va muri și ea atunci. Sau e prea simplu spus. Prea evident. Sau nu. E ușor să tragi linie între punctele intuiției și ale imaginației. Să faci pași pe care i-ai mai făcut înainte. E ușor să generalizezi, e greu să simplifici. Nu orice generalizare e simplificare, și nu orice simplificare e adevărată. Inventăm și descoperim, și descoperim moduri noi de a inventa, și inventăm noi moduri de a descoperi. E ușor să postulezi, să desfășori apoi concluziile, una după alta, să vezi cât de mult din faptele vieții acoperă și cât de mult de descoperă.

Până la urmă tot la faptele vieții ne întoarcem, ele sunt peretele spre care privim și dincolo de care bănuim că ar fi ceva. Faptele vieții, de la cele mai nesemnficative la toate celelalte, au în ele pe aici și pe dincolo, deopotrivă. Ce e dincolo nu poate fi în altă parte. Dacă ar fi, și acel ceva ar avea un dincolo de el, la nesfârșit. Ceea ce e de văzut dincolo de ceea ce se vede nu poate fi decât în ceea ce se vede. Incluziunea și nu transcederea pare a fi singura soluție pentru regresia la infinit.

Probabil ceva ce copii văd și nu ne pot spune, sau noi nu îi putem înțelege.