Există două tipuri de simplitate, în funcție de modul în care au fost obținute.

Primul, cel mai facil, este caricatura. Intenționată sau nu. Uneori, acest tip de simplitate este punctul de plecare spre celălalt tip de simplitate. Continuarea înseamnă detalierea, umplerea golurilor, revenirea, ștersăturile, corecțiile, luatul de la început, și tot așa.

Alteori, caricatura este trunchierea intenționată a realității dar prezentată ca realitate de fapt, ca imagine a realității așa cum este ea. Trunchierea intenționată nu poate ascunde altceva decât o rea intenție. Binele nu trunchiază realitatea, dar o simplifică.

Al doilea tip de simplitate este cea obținută prin sinteză, prin aducerea la un loc nici prea larg, ca să nu rămână goluri, nici prea strâmt ca să încapă totul. De aceea zicea Einstein sau altcineva cu același nume sau nu, că o ecuație matematică trebuie să fie simplă dar nu mai simplă de atât. Evident, ca să nu dea în caricatură.

Uneori se replică unui om această replică: “E mai complicat de atât!”. Poate o fi, poate nu. Dar în momentul acela nu e clar la ce fel de simplitate ai dat această replică. Sigur, omul va crede că ce a zis e o caricatură. Îl faci prost, de fapt.

Dar e posibil că ce a spus omul să fie simplu în urma unui efort de înțelegere pe care el l-a dus cu sine și cu alții, și a sintetizat o chestiune în câteva propoziții. La cerere, poate dezvolta în ceva mai complex, mai “complicat de atât”. Sau poți dezvolta tu, politicos, de dragul dialogului.