Cred că, totuși, sunt folositori societății oamenii care nu au dubii și nu sunt capabili de nuanțe. Chiar dacă par radicali și uneori chiar sunt.

Oamenii aceștia spun direct și pe față ceea ce cred și, implicit, ceea ce sunt. Nu se pot ascunde și nu o vor face. Nu e nimic ascuns în privința lor, și de aceea foarte rar sunt periculoși.

Oamenii cu dubii, oamenii nuanțelor, ai stratelor suprapuse în multe direcții și configurații și învărteli, sunt în primul rând mult mai puțin folositori prin apatia lor. Le ia prea mult timp până să ajungă la o concluzie și concluzia va fi neclară, neînchisă, adică ne-concluzie. Va fi un magistral și confuz “depinde”.

Apoi sunt și periculoși, mai ales ca ideologi. Printre multele fire de raționament pe care le-au evaluat în mintea lor, e și acela care le convine cel mai mult. Și dacă au motive, ți-o vor prezenta cu certitudinea omului simplu și direct, care nu are niciun interes ascuns.

Vor avea foarte ușor dreptate fiindcă în sinea lor, orice ar crede, multele lucruri pe care le cred, contradictorii, toate sunt la fel de adevărate. Ei au dreptate în toate felurile. Falsitatea e o obișnuință pentru ei, e o banalitate, la fel și adevărul.

Dacă însă sunt implicați emoțional, dubiile și nuanțele îi paralizează înainte de a-i distruge. Sunt vulnerabili în fața oamenilor direcți dar interesați ideologic sau economic. Sau a celor cu dubii, dar interesați.

Ca orice fir, în patru se despică.