Nu știu cum este să fii în corpul unei femei. Nu sunt femeie. Și nici altcineva nu știe cu adevărat. Știm doar cum este să fim în corpul propriu. Dar femeile știu cum este să fii în corpul lor de femeie.

Judecând imaginile din jurul nostru, de la artă la publicitate, imaginarul unui bărbat este diferit de cel al unei femei.

Judecând imaginea pe care o prezentăm în jurul nostru, imaginarul unui bărbat este diferit de cel al unei femei.

Pentru un bărbat este foarte ușor să se îmbrace bine. O pereche de blugi, un tricou simplu. Barba, părul, mîinile anunțînd forță fizică și privirea înainte.

Pentru un bărbat este foarte greu să completeze toate acestea cu ce trebuie să fie un bărbat. Și de cele mai multe ori nici nu știe că trebuie să o facă. Și dacă știe, nu știe cu ce. Și trec anii peste acel tricoul și aceea pereche de blugi. Barba și părul se înălbesc fir cu fir și el arată și mai bine și are și mai puține motive să completeze toate acestea. Și trec anii peste privirea lui, începe să se coboare, se uită la blugi și la tricou. Și îi lipsește un gol pe care să simtă că are forță în mîini să îl umple.

Pentru o femeie e foarte greu să se îmbrace bine. Corpul ei spune mult mai multe decît cel al unui bărbat, în primul rând fiindcă ochii unui bărbat doresc mult mai mult din ceea ce văd. Dar și din corpul unei femei se descoperă mult mai mult involuntar. A acoperi tot nu se poate. A lăsa totul descoperit iarăși nu se poate.

Pentru o femeie e foarte greu să se îmbrace bine, adică echilibrat între acoperire și descoperire, fiecare element de îmbrăcăminte spune ceva și foarte multe în același timp. De la un mic ceva prins în păr pînă la un mic ceva agățat de un pantof, zeci de detalii pe care le-au cântărit cu orele și anii, de când erau mici, în nenumărate și compleșitoare combinații, reguli stricte și jocuri improvizate, fiecare cu emoția și speranța proprie.

Pentru un bărbat este foarte greu să vadă toate lucrurile astea. Băiat fiind i-au fost indiferente aceste aspecte. Din toate lucrurile lumii, de la mașini de curse la mașini grele, de la mingea de fotbal la globul planetelor, de un anumit eveniment din istorie la bătaia din curtea școlii, cel mai puțin interesant a fost jocul și lupta fetelor din jurul lui de a se îmbrăca bine. Din când în când o fată apărea în fața lui și îl fascina, fără să înțeleagă de ce. Nici zîmbetul, nici un mic dar, nici indiferența, nici nimic altceva nu erau pentru el o cauză, fiindcă nu înțelegea ce simțea. Nu erau nici cursă, nici construcție, nici eveniment, nici luptă în curtea școlii.

Dar descoperă că sub toate acele zeci de detalii de îmbrăcăminte există ceva ce el își dorește. Și fetele descoperă și ele același lucru. Și începe lungul și anevoiosul joc al echilibrului între completa acoperire și completa descoperire. Și există completa acoperire în negru al altei culturi.

Dar există copleta acoperire cu mici și multe detalii, care spun multe, mult prea multe, lucruri pe care bărbații nu le văd și nici nu le înțeleg și nici nu își doresc. Dorința lor pare mai simplă și eficientă. Și trec anii lor peste această dorință, peste perechea lor de blugi.

Și trec anii peste acoperirea și descoperirea femeii, peste orele de dimineață când o femeie trebuie să aleagă iar ce și cîte spune despre sine, despre cine nu este în dimineața asta și cine vrea să fie în ziua aceea. Să iasă în lume spunând multe lucruri de neînțeles până se va găsi cineva care va fi depus efortul, lungul și anevoiosul efort de a înțelege. Cineva care pe lângă o pereche de blugi și un tricou, s-a îmbrăcat în lungul și anevoiosul efort al cunoașterii de sine, dincolo de evenimentele din istorie, mașinile de curse și bătăile de cuvinte de prin baruri. Cel care a învățat să vadă toate astea în îmbrăcămintea unei femei. Și le observă pe ea și îi face un compliment de detaliu, începe să o completeze.