Nu vreau să mi se întâmple mie un lucru sau altul. Firește, de cele mai multe ori, unul din lucrurile însoțite de durere. Dar durerea însoțește credincioasă, ca o soră mai mare, născută la ceva timp după sora ei mai mică, plăcerea. O îmbrățișează la exterior și pe interior, în și cu speranța că o va cuminți, o va face atentă, o va face cu minte.

Dar toate lucrurile ni se întâmplă nouă, mijlocite de lucrurile care li se întâmplă altora.

Oare de câte priviri intersectate ale unor necunoscuți e nevoie ca toți oamenii de pe pământ să se privească, sau măcar să se gândească unii pe alții în fiecare zi? Din aeroporturi pe stradă, de la munte la mare, din magazine în trenuri, din pustii în sate, din corturi în birourile corporațiilor.

Vedem, citim, auzim gândurile a sute de persoane, aici, zilnic. Și fiecare din cei o sută o altă sută. Din 5-6 pași se fac miliarde de oameni. Se spune că oricare doi oameni se cunosc unul cu altul prin maximum 6 conexiuni.

Mai demult citeam doar ziarele și beam un pahar, seara după muncă la o vorbă mică. Toată lumea din micul sat din jurul vatrei propriei intimități personale știa ceva-ceva și cât-de-cât cam cu cine își însoară gândurile sau își mărită inima unul sau altul.

Azi la fel, dar mult mai mult, mai întins, mai repede, mai superficial, mai fără răgaz, mai nelăsat la vatră. Un război, o luptă continuă după atenție, producție, surmenaj, excitare, adrenalină, divertisment, analiză, concluzii, teorii și conspirații, anunțuri personal-publicitare, trivia, bancuri și anecdote, un necrolog ocazional, o despărțire, o împăcare, un tur de parc, o schimbare de job, un nou născut, o floare din grădina altcuiva, un cățel pierdut pentru recompensă.

În vatră, cărbuni uscați acoperiți de cenușa unei liniști pline de zumzetul îndepărtat al tuturor lucrurile care ni se întâmplă nouă tuturor.