Ce înseamnă să fii tu însuți? Când nu ești tu însuți? De unde vorba asta atât de înșelătoare, de pe lângă? De ce ne-au dat-o alții ca problemă cu care să ne batem capul, sau ca îndemn pe care să îl punem chiori sau slabi sau docili în aplicare?

Tot timpul suntem noi înșine. E o tautologie enervant de absurdă. Niciodată nu sunt doar eu, fără să fiu și însumi. Că nu ne simțim bine în pielea noastră, asta este altă treabă și doar problema noastră.

În fond și în urma urmei lăsată de noi în mocirlă, de ce ar fi anturajul, ceilalți vinovați că de felul în care ne simțim noi în pielea noastră? Ei ne-au îmbrăcat în piele, ei ne văd nuditatea, ei ne spală pe dinți și ne fac duș în fiecare zi? Nu! Noi, cu gândurile și fobiile noastre, dubiile și speranțele nerealiste, când ne dorim din tot sufletul și din toată inima luna de pe cer și alte posibilități imposibile, alte întâmplări necesare, alte lucruri decât lucrurile lucrate de noi.

Ceea ce sunt e consecință a ceea ce am fost. Sunt eu însumi ca val al valului precedent, nu e nicio taină aici, niciun moment pe care să nu îl fi regizat eu însumi cu tupeu și încredere în mine însumi, când m-am simțit mai al meu, mai eu însumi.

De ce ar fi bolovanul în cădere sau deja izbit de realitate mai puțin eu însumi decât visez sau îmi doresc să fiu?