În fiecare obiect făcut de mâna omului e cuprinsa întreaga istorie a omenirii, trecută și viitoare. Fiecare obiect e făcut potrivit unei arte de a face, τέχνη (techne) îi spuneau grecii. Acea artă își are istoria ei, trecând prin fiecare individ care a dus-o mai departe, i-a împins limitele, sau cel puțin a prezervat-o. Dar nimic nu se conservă cu adevărat. Chiar și în perioadele de stagnare ale unei arte, tehnologii, altele au avansat cu avânt pe lângă ea și este imposibil de spus în ce măsură, pe o scară de la deloc la devor, nu s-au influențat reciproc. În ce fel cunoștințele uneia din arte sau estetica vreuneia din tehnologii nu s-au îmbibat cu elementele altora paralele.

Și micile sau marile progrese, pașii și pauzele istoriei lucrurilor, au avut ca suport viața meseriașilor, a maiștrilor, a maeștrilor, a ucenicilor, a apostolilor și a discipolilor lor. Fiecare cu viața și cu timpul lui. Multe avansuri au fost blocate sau întârziate de incidente neprevăzute și nefericite. Altele, dimpotrivă. Întâmplarea a făcut ca. Și astfel lucrurile au ajuns să aibă forma pe care o au și nu alta. Au o natură a lor de la natură și de la natura noastră. Putea, poate, să fie altfel, dar nu foarte altfel, fiindcă nu noi am decis să avem 10 degete și ochi în cap. Dar în moduri infinitezimal de subtile, puteau fi oricum altfel în limitele noastre și ale naturii.