Îmi doresc un lucru fiindcă simt și cred că îl merit. Probabil nu e lucru sau senzație, căci între oricare din noi și oricare din lucruri e o senzație-pod, pe care cel puțin unul dintre noi să nu fi simțit și crezut că îl merită. Inclusiv luna de pe cer sau o galaxie întreagă. Sunt trist pentru că nu am, sau am pierdut, sau nu mi s-a dat, fiindcă simt și cred același merit. Sunt mânios și ieșit din fire, simțire și gândire infiripate una cu alta, fiindcă iarăși merit. Mă încântă în van atingerea unui lucru fiindcă e al meu și îl merit.

Nu întâmplător, merit, comerț și muritor sunt etimologic înrudite la rădăcină. Ne aflăm într-un permanent comerț până la moartea pe care noi, ca muritori, gândeau anticii, ne-o merităm. Mereos este partea adusă ofrandă zeilor ca să ne lase în viață. Murind zeii, între timp, ne împărțim cu cei rămași în viață în urma lor, ca niște veșnic îndoliați de moartea unui necunoscut. Și viața este un continuu parastas, o relație reciprocă între două mecanisme cauzale care își pot compensa sau ascunde mutual defectele. Sau, în altă definiție, o procedură bisericească la care participă doar babele și după care dau covrigi de pomană, la moartea cuiva apropiat.

Cain și Abel au dat la fel de mult dar nu au dat la fel. Și Cain s-a întristat și s-a posomorât peste măsură, iar Abel a murit. În a da e un mecanism, în a trăi e alt mecanism, dar care se influențează și se compensează reciproc. Un parastas al viilor morți și al morților vii, fiindcă există două feluri de morți și două feluri de a fi viu. Și nu poți spune sigur dacă Abel a murit și Cain a rămas viu, sau dacă în spatele fumului arderii de tot, lucrurile nu au stat tocmai pe dos.