Nu există suferință pe lumea și-n viața asta care să nu poată fi găsită în și numai în relația dintre un bărbat și o femeie. Nu am să dau exemple, chiar sunt toate.

Relația este creuzetul suferinței, condiția de posibilitate, uman vorbind. Singurătatea e și ea un tip de relație similar, cu un necunoscut sau fost, suferința ei e tot una de relație.

Dar există bucurii care pot fi găsite numai în relația dintre un bărbat și o femeie. O exclusivitate naturală, dată, de neocolit. E un postulat, știu. Am argumente, dar nu despre argumente e vorba aici, prefer varianta postulatului, a dogmei, a limitei, a credinței oarbe, ca a copilului născut orb care crede că există lumină și culori și întuneric înaintea răsăritului.

Relația bărbat-femeie e mai mare și mai cuprinzătoare decât lumea. Deci are ceva din afara acestei lumi. Dacă lumea are suferință, ea are vindecare, dacă lumea are întrebări, ea are răspunsuri. Dacă lumea are așteptări, ea are speranțe, dacă lumea are moarte, viața vine din relația dintre o femeie și un bărbat.

Oamenii trăiesc în lume, dar viața începe în intimitate, acolo unde există toate suferințele din lume.