Un bărbat are datoria de a oferi și o femeie are nevoie să primească tandrețe. Un bărbat poate trăi mort fără să ofere afecțiune nimănui, o femeie poate muri vie fără să primească afecțiune.

Nevoia și datoria sunt două lucruri diferite. Nevoia ți-o împlinești din exterior, de acolo de unde este disponibil și în măsura în care este disponibil obiectul nevoii, după cum îți este voia.

Datoria ți-o poți împlini doar din interior, cere efort, cere disponibilitate interioară, cere capacitate, putere și slăbiciune, vulnerabilitatea deschiderii spre exterior, diferită de cea care primește. Deschiderii spre a oferi i se poate răspunde cu orice. Te poate lua prin surprindere în orice mod. Un gest de afecțiune e inconfundabil, te deschizi spre el doar dacă e afecțiune. Nu se poate să ți se ofere afecțiune și să primești opusul sau altceva. Dar se poate să oferi afecțiune și să ți se răspundă în orice fel, cu opusul și de două ori mai mult.

Într-o relație toxică, un bărbat poate oferi afecțiune iar și iar până îi seacă toate izvoarele și toate fântânile. O femeie poate spera iar și iar că va primi afecțiune până îi vor seca speranța și ochii.

Când oferi sau când primești, imaginea celuilalt se imprimă în tine, și tu iei chipul aceluia. Vindecarea cere timp tocmai pentru ștergerea acelui chip de pe chipul tău. Unele chipuri nu se șterg niciodată. Sau poate niciunul. Și alte chipuri se vor imprima peste chipurile neșterse, se vor urâți reciproc, se vor amesteca până la nerecunoscut, până la bătrânețea singurătății.

Nu întâmplător, iubirea de sine e precondiție a iubirii celuilalt. A iubi din toată puterea ta și din toată întinderea ta pe cel cu totul altul și necelălalt e precondiție a iubirii de sine. Nimic întâmplător, ci necesar. Întâmplătoare este împlinirea datoriei, nevoia este necesară.